154 de ani de la Unirea Principatelor Romane

24 ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Romane.   Oficial si in spiritul celor mai frumoase traditii istorice romanesti, prima Unire a Principatelor Moldovei si Munteniei a avut loc la 24 ianuarie 1859, actul solemn al acestui eveniment crucial fiind marcat la Bucuresti, odata cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza in capitala Damboviteana.                 

Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cand prin jertfa de sange a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul.

Analizand, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 154 de ani, avand si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii ani, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

Intr-un context politic european, devenit favorabil cauzei Unirii, mai ales dupa infrangerea Rusiei in razboiul Crimeei (1853-1856) de catre fortele aliate anglo-franco-piemonteze, bucurandu-se de sustinerea ferma a imparatului Napoleon III, supranumit "campionul autodeterminarii popoarelor mici", pasoptistii din ambele Principate au putut colabora fructuos pentru tara. In fata dorintei arzatoare de intregire, a spiritului inflacarat de Unire, manifestat din partea tuturor paturilor sociale romanesti, au trebuit sa cedeze, rand pe rand: boierimea conservatoare si retrograda autohtona, Puterile ostile Unirii: Turcia, Rusia, Austro-Ungaria, Prusia. Dar si tarile adverse Unirii au fost constranse, treptat, sa cedeze in urma presiunilor exercitate de Franta, Anglia, Piemont (in jurul caruia s-a format, apoi, regatul Italiei). In aceste circumstante politice de pe scena europeana, Unirea Principatelor a putut fi infaptuita de catre luptatorii pasoptisti, de catre intregul popor, care i-a sustinut si aclamat.

Actul solemn al Unirii si aparitiei unui nou stat pe harta Europei - Romania - a coincis in spatiu si timp cu data memorabila de 24 ianuarie 1859, cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales unanim de cele doua camere de deputati, mai intai de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti, a sosit in viitoarea capitala a tarii unite.

Unirea cea multasteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Campia Turzii, se infaptuise.

Unirea Principatelor Romane reprezinta un moment de cea mai mare importanta in lupta poporului nostru pentru faurirea statului national roman, constituind unul dintre cele mai de seama evenimente din istoria Romaniei. Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, privita din aceasta perspectiva, impune respectul si recunostinta generatiilor de azi si de maine pantru marile sale fapte, care l-au asezat definitiv in familia glorioasa a domnitorilor si voievozilor ce s-au ilustrat prin patriotismul lor fierbinte in luptele pentru neatarnare si pastrare a fiintei nationale, ca si a integritatii - in limitele posibilului - teritoriului locuit de romanii din toate provinciile istorice. Analizand suita de evenimente, unele cu caracter realmente revolutionar, se poate spune ca sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar roman modern. Practic, nu exista domeniu de activitate economica, social-politica, culturala, administrativa sau militara din tara, in care Cuza sa nu fi adus imbunatatiri si innoiri organizatorice pe baza noilor cerinte ale epocii moderne. In mod deosebit putem remarca construirea primei linii ferate din Romania. In septembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a acordat companiei engleze Barkley-Stanisforth construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu (fiind calea cea mai scurta care lega capitala tarii cu Dunarea si astfel cu restul lumii).

Unirea Principatelor este rezultatul vointei de veacuri a poporului de a-si lua soarta in propriile maini, afirmandu-se ca o natiune demna, hotarata sa nu se lase strivita nici de navalirile straine, nici de interesele marilor puteri ale vremurilor de atunci.

Selectii din

Dan Popescu, Icebergul. Secvente din epopeea dezvoltarii, Ed. Albatros, 1990

Dumitru Ivanescu, Alexandru Ioan Cuza in constiinta posteritatii, Ed. Junimea, 2001

Lipsa cea de fiecare zi

Lipsesc multe-n ţara mea,

Şi o spun cu conştiinţă

Însă lipsa cea mai grea,

Este lipsa de credinţă.

N-avem drum, n-avem cărare,

Răi de mână, buni de clanţă.

Însă lipsa cea mai mare,

Este lipsa de speranţă.

Vrăjmaşii în noi se-nfruntă,

N-avem spirit de unire.

Însă lipsa cea mai cruntă

Este lipsa de iubire.

Nu avem ce pune-n gură,

Suntem şi flămânzi şi goi.

Însă lipsa cea mai dură

Este lipsa de-a fi noi.

Dă răul din noi afară,

Trăim la limita de jos.

Dar lipsa ce ne-nfioară

Este lipsa lui HRISTOS!

                        poezie de Girel Barbu