Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi - maica şi ocrotitoarea noastră

Sfânta Cuvioasă Maica Parascheva 

         este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, dovadă grăitoare în acest sens fiind mulţimea de pelerini care se închină moaştelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Mai mult, sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc, de asemenea, cu multă evlavie.

Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Sfânta Parascheva de la Iaşi: îngereasca feciorie, sărăcia de bunăvoie şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu.

Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfânta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa părinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.

Dar, întrucât rugăciunea fără iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, Sfânta Parascheva a adăugat la rugăciunile ei încă două fapte bune: postul şi milostenia. Căci postul dă aripi rugăciunii şi o înalţă la cer, iar milostenia, fiica cea dintâi a iubirii, duce rugăciunea înaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic până seara, în zilele de post, iar în sărbători, când se întorcea de la biserică, îşi schimba de multe ori hainele ei bune şi de preţ, date de părinţi, cu hainele rele şi rupte ale copiilor săraci, care cereau milostenie la uşa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrări şi bătăi de la mama ei, când o vedea îmbrăcată în haine urâte şi sărace.

- Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat? o întreba mama ei supărată.
- Le-am dăruit lui Hristos prin mâinile copiilor săraci! răspundea fericita, cu chip luminat.

Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieţii pământeşti şi, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoinţă a vieţii călugăreşti. După ce mai întâi s-a închinat în biserica Vlahernei, precum şi la toate mănăstirile şi sfintele moaşte din Constantinopol, s-a tăinuit apoi ca o străină într-o mănăstire de fecioare din Ieraclia Pontului.

Cinci ani s-a nevoit aici Sfânta Parascheva, desăvârşindu-se în toate faptele bune şi mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre şi privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viaţa şi înţelepciunea ei şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, că Ţi-ai făcut vas ales şi sfânt pe Sfânta Parascheva şi Te preamăreşti între cei blânzi şi smeriţi cu inima!"

Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit.

Ajungând la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a  spus:
- Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sărutând Sfânta Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol.

Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând:
Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!

Ostenindu-se Sfânta Parascheva încă doi ani deplini lângă biserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune: Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu! În timp ce se ruga, Sfânta Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.

După mulţi ani, moaştele Cuvioasei noastre, Sfânta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi în mormânt şi scoase la lumină spre mângâierea credincioşilor şi depuse în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli.

Răspândindu-se în toate ţările din jur vestea despre viaţa şi minunile Cuvioasei Parascheva de la Epivat, în anul 1235, sfintele ei moaşte au fost strămutate la Târnovo, capitala Imperiului Româno-Bulgar, unde, de asemenea, au făcut multe minuni. După 160 de ani au fost strămutate la Belgrad, iar după încă 125 de ani le-au luat turcii în robie şi le-au vândut din nou Patriarhiei de Constantinopol, fiind cinstite cu multă evlavie de credincioşi.

În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.

Astfel, la 13 iunie 1641, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfânta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

În fiecare zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri", adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfânta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la 5 zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi credincioşii stau la rând pentru închinare ziua si noaptea.

În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei, se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfânta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti.

După aceea, se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.

Veşmântul Sfintei Cuvioasei Parascheva

Veşmântul sfintei nu este tot timpul la fel, ci el diferă de la o perioadă liturgică la alta, în funcţie de marile sărbători. El este schimbat de cinci ori într-un an liturgic.

Prima schimbare se face cu o seară mai înainte de pelerinajul tradiţional "Calea Sfinţilor", înainte de prăznuirea sfintei, iar apoi după închinarea tuturor pelerinilor, spre a se păstra curat mai multă vreme. A doua schimbare se face mai înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, în semn de bucurie pentru marele Dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu.

A treia schimbare se face la începutul Postului Mare, când cinstitele Moaşte sunt imbrăcate într-un veşmânt de culoare închisă. A patra schimbare se face în ajunul Învierii Domnului, când Sfânta este îmbrăcată într-un veşmânt alb şi strălucitor. Acesta din urmă se va păstra până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, când va avea loc a cincea schimbare. Acest ultim veşmânt se va păstra până în octombrie, când este prăznuită Sfânta Paracheva.

Pelerinii răbdători se pot închina, în aceste momente, la Iaşi, sfintelor moaşte ale celor doi Sfinţi bineplăcuţi Domnului - Parascheva şi Simeon (trăitor în Antiohia veacului VI) -, dar şi icoanei Prodromiţa (Îndrumătoarea), cea care ne înfăţişează cel mai fidel chipul Maicii Domnului. E, în fapt, întâlnirea cu o familie a sfinţeniei, un îndemn către noi toţi de a întări şi proteja această entitate, atât de atacată astăzi. Căci doar în familia numită şi "biserica de acasă" putem să creştem prunci care să devină, dacă aleg să creadă, Paraschive şi Simeoni.

"Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţa ferită de toată răutatea şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie, să slăvim preasfânt numele Tău, în veci. Amin."

“Lacrimile şi ostenelile Prea Cuvioasei Parascheva, care a pătimit pentru Tine, le aducem ţie, Puternice, şi ne rugăm împreună cu dânsa, iartă pe robii Tăi care sunt lipsiţi de toată bunătatea şi ne mântuieşte pe noi de toate nevoile.”

“Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinţa îi aducem noi nevrednicii păcătoşi pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm : Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!”

Sfântă dragă Parascheva

Sfântă dragă, Sfânta mea...

Mult m-ai ajutat!

Deşi eu, în neputinţa mea,

De asta am uitat...

Ce simţământ frumos şi pur,

Cu lacrime udat...

Mi-ai dat când eu ca şi un fur,

Curând te-am vizitat.

Ţi-am spus durerea sufletului meu

Şi-adânc eu m-am rugat,

Să mă povăţuieşti mereu,

Că n-are cine deocamdat’.

Dă-mi pace-n suflet şi-n simţiri

Şi luminează-mi calea,

Ai grijă de-a mele doriri

Şi-ndepărtează jalea.

Dă-mi bucurie şi putere

Să-nving răul din mine.

Alungă tu orice durere,

Transformă rău-n bine.

Îţi mulţumesc că tu mereu

Cu mine-ai fost pe cale,

Lumina sufletului meu,

În toate, tot folositoare.

Ajută-mă să mă ridic,

De viaţă să mă bucur,

Să gust din rai cu tine-un pic,

De rele să mă scutur.

Te rog dar, Sfântă Parascheva,

Ajută-mă să lucru!

                                 Elena Mihăilă

Sfantul Efrem cel Nou - "Voi face multe minuni"

Sfintii sunt locuitori ai Raiului, aproape de tronul Domnului. Nu s-au rupt insa de om si nu sunt nepasatori fata de el, de nevoile si de problemele lui. Sunt foarte multe mesajele pe care ni le trimit si foarte clare marturiile lor de dragoste fata de cei ce apeleaza la ei. Tin mereu urechea deschisa, alearga inainte spre a ajuta, sunt impreuna-patimitori si imbarbateaza, scapa din nevoi si vindeca de boli.

Un asemenea locuitor al Raiului, Martir al credintei si Cuvios, este si cel de curand trecut in randul Sfintilor, Sfantul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Facatorul de minuni, cel din Sfanta Manastire a Buneivestiri a Nascatoarei de Dumnezeu de pe Muntele Neprihanitilor, de langa Nea Makri,Grecia. Sf. Efrem a patimit si n-a fost cunoscut nimanui vreme de mai bine de 500 de ani.

Practic, izvoarele istorice concrete despre Sfantul Efrem s-au pierdut sau lipsesc cu desavarsire. Iconomia lui Dumnezeu a lucrat aici cu totul diferit, Domnul sufland din Duhul Sau cel Sfant acolo unde a stiut ca se va ridica raspuns si fapta dumnezeiasca. Persoana prin care Sf. Efrem a binevoit sa se faca cunoscut intregii lumi este Maica Macaria. Din descoperirile dumnezeiesti pe care Sf. Efrem le-a facut nemijlocit Maicii Macaria, precum si altor vietuitoare ale obstii sau apropiati ai Manastirii, s-a conturat o biografie al carei autor este insusi Sfantul Efrem.

Numele sau din lume a fost Constantinos Morfis si s-a nascut in orasul Trikala, in 14 septembrie 1384, in ziua praznuirii Sfintei Cruci. A rămas orfan de tată încă de când era mic şi evlavioasa lui mamă s-a îngrijit de creşterea lui şi a celorlalți şase fraţi. La vârsta de 14 ani s-a îndreptat spre mănăstire, a depus votul monahal primind numele de Efrem şi s-a mutat în Attica să vieţuiască în Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. După ce a trăit 27 de ani în nevoinţă călugărească aspră, în anul 1424, mănăstirea fost cotropită de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, dar Sf. Efrem a scăpat şi timp de un an a vieţuit ca pustnic printre ruinele mănăstirii. În 14 septembrie 1425 a fost luat în robie de turcii veniţi într-un nou raid, aşa începând mucenicia lui. A fost ţinut captiv şi torturat mai bine de opt luni, iar în ziua de 5 mai 1426 a fost torturat până la moarte. Este cu neputinta sa cuprindem in cateva cuvinte insemnatatea jertfei Sf. Efrem. Chiar si dupa ce si-a incredintat duhul in mainile lui Dumnezeu, turcii au batjocorit si ciopartit trupul Sfantului. Apoi ramasitele pamantesti au fost adunate si ingropate cu cinste de catre tarani crestini din imprejurimile Manastirii. Sfântul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Dudul de care se presupune că sfântul a fost spânzurat, este astăzi un loc de închinare în interiorul mănăstirii reconstruite. Sfantul Efrem cel Nou este praznuit de Biserica Ortodoxa de 2 ori pe an: pe 3 ianuarie – ziua aflarii Sfintelor sale Moaste, si pe 5 mai – ziua mortii sale martirice.

Este lucru adeverit tuturor ca aceia care se inchina si cinstesc cu dragoste si credinta moastele Sf. Efrem dobandesc grabnic ajutor, tamaduindu-se de nenumarate boli, adesea incurabile, Sfantul daruind grabnic raspuns celor care il roaga. Trebuie stiut ca Sf. Efrem este nepartinitor si raspunde cu grabire tuturor celor care i se roaga cu credinta, indiferent in ce colt al lumii s-ar afla cel care-l cheama in ajutor. El este socotit pe drept cuvant si ocrotitorul celor dependenti de droguri, al celor cuprinsi de depresie si al celor deznadajduiti.

Minunile, binefacerile si ajutorul pe care le daruieste ni-l descopera ca pe un Parinte foarte apropiat si nespus de bun, care nu numai ca ne stie toate durerile, ci ne si poate ajuta ca nimeni altcineva. Poate parea smintitor pentru unii, insa Dumnezeu este Cel care i-a dat Sf. Efrem puterea de a face atat de multe minuni in generatia noastra. Sf. Efrem se arata in chip vazut si vorbeste cu oamenii in mod repetat si cat se poate de firesc. El daruieste mangaiere ori tamaduire celor ce poarta crucea bolilor incurabile, iar doctorii ajung sa fie uimiti ca s-a gasit vindecare acolo unde stiinta medicala nu poate decat sa spuna ca nu mai e nimic de facut. Dumnezeu ni le daruieste pe toate acestea, ca prin ele sa cunoastem bunatatea si nespusa Sa milostivire si sa nu ne pierdem nadejdea intru El in acest veac al apostaziei si uraciunilor, al lipsei de dragoste si al prisosului trupesc.

„Voi face multe minuni”- i-a spus Sf. Efrem Staretei Macaria cand i s-a aratat nemijlocit.

„Ii voi ajuta pe multi inainte sa vina suferintele!... inainte sa vina nenorocirile”.

(Sfantul Mare Mucenic si Cuvios Efrem cel Nou - Marturii ale minunilor savarsite in zilele noastre, Editura Sophia)

Sfantul Efrem cel Nou

Odata intr-o noapte, a venit,

Nu mult timp dupa ce am adormit,

Un Sfant inalt, in haine cenusii,

Intr-o biserica ce-a timpului stihii

Le adunase... si El in mana avea

O flacara ce-a lampa aducea...

Si tainic mi-a transmis al lui mesaj

Ce pe moment n-am inteles, dar azi

L-am descifrat si l-am trait

Si tare mult m-am folosit.

Nu-l cunosteam, atunci in vis.

Dar apoi tainic El, precis,

M-a dus la librarie, in oras,

La cea cu multe carti, tamaie, iconas.

M-a salutat din raftul doi,

Spunand ca-i dintre Sfintii noi.

Efrem s-a prezentat, cel Nou

Si mi-a dat cartea lui cadou.

Sorbit-am cartea, acatistul,

Viata lui si paraclisul

Si-am inteles atunci si visul.

Asa apare El mereu

La mine si la tine cand ni-i greu.

De cinci sute de ani a asteptat

Sa fie cunoscut si tot strigat,

Sa vina-n ajutorul orisicui,

Sa-mparta flacara din palma Lui.

Prieten bun de-atunci mi l-am facut

Si mult m-a ajutat cand n-am putut

Singura-n lupta sa razbesc.

De-aceea il respect si il iubesc

Si din tot sufletul ii multumesc!

                                  Elena Mihaila

Rugaciunea este candela aprinsa a inimii

“Fa din rugaciune candela nestinsa a inimii tale, si untdelemnul ei pururea sa-l picuri, macar cat picatura de putin. Vegheaza ca fecioarele intelepte, nu dormi ca cele nebune, ca sa nu te afle clipa mortii negatit. 
Tine candela inimii pururi aprinsa. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Si se stinge de pacatuim. Dar caindu-ne, sa ne luminam iarasi cu ea. Iar candela nu-i alta decat rugaciunea“ spunea Cuviosul Serghie Sevici. Familia crestina trebuie sa inmulteasca pacea, linistea, intelegerea, iar casa sa si-o impodobeasca duhovniceste, nu din ce in ce mai rece si mai strain duhului nostru crestin si romanesc; ea trebuie sa fie o mica biserica, precum indeamna multime de Sfinti Parinti. 

 "Era frumoasa vremea cand casele erau biserici, fata de acum, cand bisericile sunt case."

                                                                            Sfantul Ioan Gura de Aur

Se cade ca in fiecare casa sa fie amenajat "un colt de rugaciune", un loc unde totul sa ajute mintea si inima sa se adune in rugaciune. Coltul de rugaciune se cade a fi un loc ingrijit, curat, asezat intr-o parte linistita a casei, cat mai in taina, departe de zgomotul televizorului si al altor asemenea lucruri ce alunga linistea si impiedica adunarea gandurilor.

v  Noi insine, singuri, fara ajutorul lui Dumnezeu, nu suntem in stare sa ne rugam: nu ne putem ruga asa cum trebuie si nu stim cum si pentru ce sa ne rugam.  (Sfantul Nicon)

v  Trebuie sa rostim cu atentie cuvintele rugaciunii, sa patrundem sensul lor, nu sa tindem spre ceva prea inalt. Caci, daca nu citim corect si nu suntem atenti la cele citite, ii mangaiem pe diavoli.  (Sfantul Nicon)

v  Rugaciunea este hrana sufletului. Nu chinuiti sufletele voastre prin infometare, mai bine sa flamanzeasca trupul. Nu osanditi pe nimeni, iertati-i pe toti. Socotiti-va mai rai decat toti oamenii din lume si va veti mantui. Micsorati-va cat puteti de mult.  (Sfantul Iosif)

v  Rugaciunea, postul si trezvia, adica pazirea gandurilor si sentimentelor, ne fac biruitori vrajmasilor mantuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugaciunea, vesnica virtute, care in urma exersarii se transforma in deprindere, iar rugaciunea pana la moarte cere silire, prin urmare, nevointa.  (Sfantul Varsanufie)

v  Nu va lipiti inimile de desertaciunea lumii. Mai ales in timpul rugaciunii lepadati toate gandurile legate de cele lumesti. Dupa rugaciunea savarsita acasa sau in biserica, pentru a pastra starea rugatoare, induiosata a sufletului, este nevoie de tacere. Uneori chiar o vorba simpla, in aparenta neinsemnata, poate distruge si speria, ca pe o pasare mica, induiosarea din sufletul nostru.  (Sfantul Nicon)

v  Trebuie sa pazim rodul rugaciunii. El se pagubeste, se pierde foarte adesea din pricina vorbariei desarte indata dupa rugaciune si din pricina visarii, care este tot vorbarie desarta, dar dusa numai cu noi insine. Tacerea dupa rugaciune este foarte folositoare: ea tine rugaciunea in minte, in inima si chiar pe buze, in auzul nostru launtric. (Sfantul Nicon)

v  Cel pe care il cerceteaza Domnul prin grea incercare, prin necaz, prin pierderea celui iubit dintre cei apropiati, acela si fara sa vrea se roaga cu toata inima si cu tot cugetul sau, cu toata mintea sa. Prin urmare, izvorul rugaciunii fiecare il are, dar se deschide fie prin adancirea treptata in sine, dupa invatatura parintilor, fie dintr-odata cu burghiul lui Dumnezeu.  (Sfantul Lev)

v  Roaga-te pentru tine, cautand numai mila si voia lui Dumnezeu, fie ca esti in biserica, fie ca nu esti in biserica, fie ca mergi, fie ca stai, fie ca te odihnesti, roaga-te: “Doamne, miluieste-ma cum stii si cum voiesti Tu“.  (Sfantul Ambrozie)

v  Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul Macarie)

v  Va rog sa va rugati pentru cei ce va necajesc, zicand: “Pe cei ce ne urasc si ne necajesc pe noi, robii Tai (numele), iarta-i, Iubitorule de oameni, Doamne, caci nu stiu ce fac, si aprinde inima lor de dragoste pentru noi, nevrednicii“.  (Sfantul Antonie)

v  Domnul S-a rugat pentru cei ce L-au rastignit, iar intaiul mucenic Stefan s-a rugat pentru cei ce l-au omorat ca sa nu fie lor spre pacat, zicand: “Nu stiu ce fac“. Fa acelasi lucru si vei dobandi mila si ajutorul lui Dumnezeu si te vei linisti.  (Sfantul Ambrozie)

v  Pentru cei ce te necajesc, roaga-te cu aceste cuvinte: “Mantuieste-l Doamne, pe X (numele) si, cu rugaciunile lui, miluieste-ma si pe mine, pacatosul“. Si sa te rogi asa mai ales in vremea tulburarilor puternice. Este bine ca in acest timp sa faci metanii mari, daca ai loc.  (Sfantul Ambrozie)

        (extrase din “Ne vorbesc Staretii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)

In vechime, familiile de crestini mai instarite isi zideau biserici-paraclis, dupa toata randuiala, in curte, ori pe un teren propriu, sfintite mai apoi ca si capele de familie, in care preotii veneau si savarseau unele sfinte slujbe, in care se savarseau rugaciunile de peste zi si in care familia alerga la vreme de ispita, la nevoie de mangaiere si odihna.

Astazi insa, evlavia si grija fata de cele sfinte s-a racit mult. Aceasta se datoreaza faptului ca omul nu se mai roaga precum se rugau, odinioara, parintii nostri. Astazi, cei cu posibilitati financiare isi inalta case cu zeci de camere, cu gradini si garaje, insa nu inchina rugaciunii nici macar cel mai mic spatiu.

In coltul de rugaciune ar trebui sa nu existe nimic din cele lumesti, nimic din cele ce ar putea distrage mintea de la citirea rugaciunilor si de la adunarea gandurilor. Aici ar trebui sa fie adunate icoanele, asezate cu cinste pe perete si sarutate cu evlavie; aici ar trebui sa fie pastrate Anafura si Aghiasma; aici ar trebui pastrat busuiocul si florile sfintite la praznice; aici ar trebui sa se faca tamaiere macar o data in zi; aici ar trebui sa fie aprinse lumanarile si candela; aici ar trebui sa alerge fiecare membru al familiei, spre odihna si linistire, in vremea ispitei si in necazuri.

Cate case se pot bucura de astfel de colturi de rugaciune ?! Din pacate, mult prea putine. Cei ce au spatiu, sa inchine un locsor numai rugaciunii si celor sfintite, iar cei ce nu au spatiu sa amenajeze un colt de rugaciune intr-una din camerele mai linistite ale casei. Iar pentru aceasta Domnul va binecuvanta intreaga casa si familia.

Chiar daca rugaciunea curata poate izvora oriunde si oricand, pana si in cele mai zgomotoase si dezordonate locuri, se cade insa sa avem un loc special inchinat rugaciunii, spre ajutorarea si odihna sufletului nostru.

"Puterea rugaciunii nu sta in multa vorbarie, ci in sinceritatea suspinului de rugaciune."

"In toata vremea, orice ati face, fie ca stati, fie ca mergeti, fie ca lucrati, sa rostiti in inima: Doamne, miluieste!"

"Roaga-te ca Domnul sa Se salasluiasca in inima ta. Atunci ea se va umple de o mare bucurie si nicio durere nu va fi in stare sa o tulbure".

                                                                                Sfantul Nectarie

O stea…

Din cer, frumos, in viata mea

A rasarit acum o stea…

E luminoasa si e mare

Si parca n-are asemanare.

E de la Domnul pentru mine!

M-ajuta si in cer ma tine,

Imi da putere si vointa

Si de la Domnu-mi da stiinta.

Traiesc in cer si pe pamant

Si parca-n mine-i Duhul Sfant…

Ma tem, ma bucur, multumesc

Si lucruri tainice traiesc.

Nu stiu de ce am fost aleasa…

Ca Domnul stie-s pacatoasa.

Dar daca El a hotarat,

Ma rog sa-mi tina de urat

Aici in “vesnicul lumesc’

Cu toti cei care ii iubesc,

Cei dragi mie de pe pamant

Si cei iubiti cu nume sfant.

Sa pot trai un pic de Rai

Si-aici in lume si-n ceresc Sinai.

Da-mi Doamne, forta si iubire

Intelepteste-ma ca pana la a ta venire

Sa pot sa fiu si eu o raza dintr-o stea,

Sa pot si eu sa luminez un pic lumea!

                                Elena Mihaila

Pruncul care a adus cerul si pamantul

Întâmpinarea Domnului, numita în popor şi Stretenia (dupa numele vechi slavon), este un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos. Dumnezeu, întrupat prin Domnul Iisus Hristos, se întâlneşte cu poporul Său, Israel, în persoana profetului Simeon (caruia i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis) şi a proorociţei Ana (o văduvă care se ruga în templu ziua şi noaptea). Acest eveniment este relatat in Evanghelia după Luca 2, 22-40. 

La 40 de zile (2 februarie) de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la Templu din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi şi împlinind această poruncă. Acest obicei biblic a rămas ca pildă şi la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curaţire şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine în biserică şi în numele fa­miliei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Tot acum, cinstim ziua când bătrânul Simeon, calauzit de Duhul Sfânt, a venit, şi el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără de margini a credinţei în Hristos, putere mai tare decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arăta ce a văzut el despre pruncul Iisus. 

Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou.

Astfel, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, putere de mântuire a credinţei în El, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al Intâmpinării Domnului, de către Dreptul Simeon, la templu.

E ca şi când fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile" Iar rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea însemnează că şi cel care a primit pe Iisus şi puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău.  
La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie) "şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim." (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: "Acest prunc a adus cerul şi pământul." Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Bucuroşi şi îndatoraţi de această tainică veste bună, să rostim, deci şi noi, cu bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel" (Luca 2, 29-32). Amin.

"Domnul este ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-l cauta pe El, Il gasesc pe masura implinirii lor."

                                                                      Sfantul Marcu Ascetul

"Daca iubesti pe cineva cu adevarat, ii doresti binele suprem: mantuirea".

                                                                Parintele Dumitru Staniloae

"Cine nu are Biserica drept mama, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tata".

                                                               Sfantul Ciprian al Cartaginei

"Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti."

                                                                Neale Donald Walsch

Mare și deosebită sărbătoare este la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Mii de pelerini au venit pentru a participa la slujbele săvârșite cu prilejul hramului istoric – Întâmpinarea Domnului.

Catedrala Mitropolitană de la Iași mai are două hramuri – Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerat, de altfel, cel mai important, dar și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe .

Sa-I cinstim cum se cuvine…sunt mai actuali ca niciodata

Sfintii Parinti Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur - Sfintii Trei Ierarhi sunt considerati de biserica trei ferestre prin care crestinatatea a privit spre Hristos si a primit lumina de la El. Sfantul  Grigorie Teologul este simbolul stiintei teologice, Sf. Vasile Cel Mare al actiunii puse in slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gura de Aur este simbolul ravnei apostolice prin cuvant si fapta, adica dorinta de a ajunge cat mai aproape de Dumnezeu.

Praznuirea lor impreuna se face la data de 30 ianuarie, data de referinta pentru invatamantul teologic. In primul rand, este una dintre marile sarbatori ale Ortodoxiei, de o autentica traire spirituala si culturala, iar in al doilea rand, Sfintii Trei Ierarhi au devenit - din anul 1936 - protectori ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume, prin hotararea luata la Atena de primul Congres al profesorilor de Teologie.

Acesti mari dascali si ierarhi ai lumii reprezinta personalitati proeminente ale epocii patristice, prin felul cum au reusit sa intrupeze autenticul vietii crestine, de la subtilitatile complexe ale mintii, menite sa clarifice tainele lui Dumnezeu, pana la aspectele de ordin social cauzate de nedreptatile existente in acea epoca.

Vastul lor orizont intelectual si spiritual I-a facut cunoscuti si apreciati in intreaga lume crestina, devenind modele de urmat pentru tinerii crestini dornici de a-si impodobi sufletul cu alese virtuti crestine si de a-si imbogati mintea cu cele mai folositoare invataturi atat in domeniul stiintelor teologice cat si in domeniul stiintelor laice.

Crestini convinsi, din familii crestine cu mame deosebite, Sfintii Trei Ierarhi s-au adapat din intelepciunea celor mai vestite scoli ale timpului (Alexandria, Antiohia, Constantinopol), insusindu-si, pe langa intelepciunea filozofiei pagane, o bogata cultura teologica.

Seriozitatea, inteligenta si profunzimea gandirii le-au dobandit urmand cele doua cai: calea Bisericii si a scolii.

Aleasa educatie primita in familie, trairea religioasa prin frecventarea cu regularitate si pietate sfanta a bisericii si dragostea pentru studiu au contribuit la formarea caracterului si a personalitatii acestor mari dascali ai Bisericii stabilind o importanta legatura necesara si astazi intre instructia scolara si educatia religioasa.

Viata si activitatea Sfintilor Trei Ierarhi au notele unei slujiri integrale pentru Biserica si pentru societatea umana.

Prin tot ceea ce au scris, au invatat-o si au realizat, au contribuit la inaltarea plenitudinii Bisericii Mantuitorului Iisus Hristos si la un nou mod de manifestare in slujirea omului.

Sfantul Vasile cel Mare reprezinta simbolul energiei si al actiunii puse in slujba oamenilor. Complet in pregatire si echilibrat in manifestare, el ramane nu numai teoreticianul sau analistul milosteniei, ci si practicantul ei prin excelenta.

Sensibil la tot ce se petrecea in jurul sau, preocupat de viata sociala, demascand inegalitatile existente, intervenind cu simt critic in desfasurarea ei, considera, pe buna dreptate, “ca nu poate exista pace sociala fara o dreptate sociala”.

Transpunandu-si in practica ideile si conceptia sa sociala, a infiintat aceea institutie complexa - de asistenta sociala - numita Vasiliada, prin care Biserica isi intregeste si caracterul de institutie caritabila.

Sfantul Grigorie de Nazians reprezinta simbolul stiintei teologice si al contemplarii inalte. Este primul dintre Parintii bisericesti care foloseste termenul de teologie. Vorbind despre teologie, Sfantul Grigorie de Nazians descrie procesul ce are loc inlauntrul sau incercand sa dezlege problemele credintei. El doreste sa se uneasca cu Dumnezeu, adica cu Adevarul absolut, printr-o cunoastere directa si sigura. Vederea lui Dumnezeu, adica experienta personala a adevarului, constituie o premiza a purificarii.

Sfantul Grigorie de Nazians vorbeste despre stadiile care duc la descoperirea adevarului dumnezeiesc; acestea sunt: Vechiul Testament, Noul Testament si Biserica. El spune: “De-a lungul veacurilor, doua au fost schimbarile insemnate numite Testamente sau cutremure. In primul rand, trecerea de la idoli la Lege, iar apoi de la Lege la Evanghelie. Prin Evanghelie ni s-a vestit un al treilea cutremur, care incepe cu Cincizecimea, in care Duhul Sfant se incetateneste intre oameni, facandu-ne mai limpede aratarea Lui”.

Experienta crescanda a adevarului poate fi atinsa, spune Grigorie de Nazians, dincolo de litera Scripturii, unde se afla frumosul ascuns.

Sfantul Ioan Gura de Aur reprezinta simbolul zelului apostolic prin cuvant si fapta, pentru orientarea oamenilor spre invatatura Mantuitorului pentru ca viata sa fie traita cu Hristos si in Hristos.

Referindu-se la sublimitatea preotiei, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Desi preotia se exercita pe pamant, rangul ei face parte din categoria lucrurilor ceresti, pentru ca nu un om, nu un inger, nu un arhanghel si nici vreo alta putere spirituala creata I-a fixat acest rang, ci Duhul Sfant Insusi”.

Sfintii Trei Ierarhi, constienti de importanta acestei misiuni, fug de aceasta taina, nu pentru a primi alte demnitati, ci se retrag in liniste, in meditatie, in rugaciune pentru a se dedica macar in acest fel lui Dumnezeu.

Din aceste framantari ale constiintei lor au alcatuit doua opere care aduc elogii acestei misiuni: Tratatul Despre Preotie al Sfantului Ioan Gura de Aur si Apologia despre fuga a Sfantului Grigorie de Nazians.

Sfintii Trei Ierarhi au ridicat preotia pe culmile inalte ale slujirii lui Dumnezeu si a oamenilor, au creat - prin teologia si viata lor - cunoscuta “epoca de aur” a Bisericii crestine.

In diversitatea rugaciunilor euharistice existente in Biserica primelor secole, meritul Sfantului Ioan Gura de Aur si al Sfantului Vasile cel Mare il constituie faptul de a structura unitatea cultului Bisericii in jurul Sfintei Liturghii, aceasta devenind astfel o coloana infinita a unitatii Bisericii de atunci si pana la sfarsitul veacului pentru intreaga Ortodoxie.

Sfanta Liturghie nu este o relicva istorica, muzeala, ci o putere vie, capabila de a-L simti pe Dumnezeu aproape. Prin rugaciunile si imnele rostite si cantate, Liturghia ne introduce in sfera dramei liturgice, a meditatiei si a contemplarii.

Fiecare epoca transmite posteritatii solutii care pot fi transformate in mijloace de dinamizare a prezentului pentru viitor.

Asistam la contestatii de notiuni si de forme sociale, morale si culturale, la confruntari de conceptii, la afirmatii contradictorii pasionate si la o lupta intre traditie si schimbare. Aceasta caracteristica a timpului nostru, de rasturnari a unor stari si valori, cere o verificare atenta a misiunii pe care Biserica a avut-o, o are si o va avea in aceasta lume care se naste, pentru a se face simtita prezenta ei in viata sociala si morala a oamenilor.

Preotul trebuie sa fie un teolog bine documentat si un misionar plin de zel apostolic in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor. Trebuie sa fie ancorat in realitatile lumii in care traieste, cunoscand problemele religioase si sociale prezentate pentru a putea da un raspuns nazuintelor fundamentale de mantuire a oamenilor in lumina Evangheliei Mantuitorului Hristos.

Sublimitatea preotiei, in conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, nu consta numai in realizarea si trairea interioara a acesteia, ci in posedarea unei inalte culturi care sa-i permita sa mijloceasca invatatura crestina oricaror categorii de credinciosi.

Actualitatea invataturilor Sfintilor Trei Ierarhi consta in felul cum au stiut sa daruiasca epocii lor mesajul lor creator al Evangheliei, in modul cum au stiut sa inteleaga nazuintele oamenilor din vremea lor si in spiritul de daruire pentru binele cotidian.

Umanismul, filantropia si sacrificiul, traduse in viata in numele lui Dumnezeu si al Bisericii, sunt virtuti esentiale ale credinciosilor si ele raman mereu actuale in viata oamenilor.

Sfintii Trei ierarhi au stiut sa imbine Ortodoxia, adica invatatura cea dreapta, cu ortopraxia, adica trairea cea adevarata a credintei.

Sfintii Trei Ierarhi sunt actuali prin meritul de a fi ferit teologia crestina de doctrinele eterodoxe inchise si straine de viata oamenilor.

Ei au invatat ca lumea reprezinta opera lui Dumnezeu, ca El este cauza si Creatorul cosmosului material si spiritual, ca omul, prin munca si cu ajutorul harului revarsat din energiile divine necreate, poate deveni stapan peste lume, dobandind fericirea si mantuirea.

Astazi, cand realitatile sociale sunt din ce in ce mai complexe, cand rezolvarea unor probleme de ordin misionar-pastoral necesita, pe langa echilibru teologic si pastoral, multa traire, multa cunoastere si aprofundare a dogmei crestine, este nevoie de o reantoarcere la exemplele Sfintilor Parinti si indeosebi la exemplul Sfintilor Trei Ierarhi.

Prin felul cum au stiut sa solutioneze problemele cu care au fost confruntati, raman actuali, in sensul ca viata si activitatea lor constituie si va constitui o veritabila sursa de inspiratie pentru gasirea celor mai potrivite solutii in rezolvarea problemelor privind latura practica a vietii sociale. Sa luam de la ei spiritul care le-a calauzit viata si sa lucram cu ei ceea ce este necesar timpului nostru.

Operele lor nu trebuie sa constituie doar niste dosare de arhiva sau simple motive de admiratie, ci ele trebuie sa ramana mereu actuale Bisericii si preotului de astazi.

Sfintii Trei Ierarhi si mari dascali ai lumii- Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians (Teologul, Cuvantatorul de Dumnezeu) si Ioan Gura de Aur (Hrisostom) – raman exemple si calauze permanente in activitatea de pastoratie; ei sunt si raman contemporanii nostri.

Sa-i cinstim asa cum se cuvine, sa le urmam viata, credinta, ravna pentru Biserica si dragostea pentru oameni.

  Selectii din: Glasul Adevarului, anul XI, nr.110 -112, 2000, pg. 61- 66.

Tradiţii de spor şi sănătate

• v  In ziua celor Trei Sfinti Ierarhi se face pomenire pentru sporul casei si pentru sanatate trupeasca si sufleteasca si se dau de pomana carti de rugaciuni si iconite, care-i reprezinta pe cei trei ierarhi.
• v  Sarbatoarea este o zi dedicata reconcilierii; acum se impaca rudele dupa lungi dispute, iar toate proiectele lor vor aduce prosperitate in caminul acestora.
• v  Este bine sa fie ajutati copiii saraci, care doresc sa devina preoti.
• v  Acum sunt spre folos pelerinajele la lacasurile de cult, care poarta hramul celor trei sfinti praznuiti astazi.
• v  Pentru spor şi pentru sanatate, la masa sarbatoreasca este bine sa se consume peste si fructe, simboluri ale unei vieti duhovnicesti smerite.

"Rabdator este acela care isi poate ascunde nefericirea sa"
                                                         Sfantul Vasile cel Mare

"Cand nu ai avere nu trebuie s-o doresti, iar cand o ai trebuie sa cugeti mult nu pentru ca o stapanesti, ci daca stii s-o chivernisesti"
                                                            Sfantul Vasile cel Mare

"Virtutea e inconjurata aproape intotdeauna  de necazuri ca trandafirul de spini ghimposi"
                                                         Sfantul Grigorie Teologul

"Sa fim ingaduitori cu vrajmasii nostri pentru ca sa-L dobandim pe Dumnezeu care e tot asa ingaduitor cu privire la noi."
                                                         Sfantul Ioan Gura de Aur

"Fara rugaciune viata noastra duhovniceasca si flamanzeste si inseteaza si moare"
                                                         Sfantul Ioan Gura de Aur